• +40 773 787 071
  • contact@rupigabor.ro

Dezvoltarea Deprinderilor de Autogospodărire

Dezvoltarea Deprinderilor de Autogospodărire

       Este foarte important ca procesul de dezvoltare, să fie planificat şi pregătit pentru orice copil, să fie învățat de mic, în pași mărunți pentru a se putea pregăti pentru viață și a fi capabili să se auto-gospodărească. În vederea dezvoltării abilităţilor fundamentale, pentru pregătirea adolescentilor și a tinerilor e necesară oferirea unui exemplu, model, pentru a avea o viață independentă, trebuie sa fie un program de instruire cu activități practice adresate lor, în care personalul sau și părinții să fie implicații cu copii și tinerii.

         Pentru participarea activă la viaţa socială a copiilor,  e esențial să fie implicați  de mici, obișnuiți, să se simtă capabili, responsabili, să le placă  atunci, iar aceste lucruri îi vor face pe adolescenții & tineri să  învețe  să se autogospodarească în viața de zi cu zi și vor fi mai familiari, vor avea deja deprinderi, după vârsta de 18 ani, atunci când trebuie să părăsească sistemul de stat, centrele de plasament, ei vor fi niște tineri care real se vor descurca.

        Îmi amintesc când am fost la centrul de plasament, din cele 11 căsuțe de tip familiar care erau amenjate acolo, trei căsuțe, au fost transformate în căsuțe de autogospodarire și  fiecare adolescent trebuia să învețe să gătească, să își mențină curățenia în camera lui, și să participle la diferitele activități de gospodărire, activitati de auto – îngrijire si igiena personală, activități de învățare și utilizare PC, etc.

Viața de independență, se învață de mic

         În programul pentru viața independentă, trebuia să mergem la școală, să avem rezultate bune, să participăm la diferite activităti, iar seara, stingerea, trebuia să fie până în ora 22:00 pentru a putea fi odihniți.
            Cred că acest lucru a fost important pentru mine să învăț să gătesc, să mă autogestionez, să nu depind de nimeni.  Am învățat cât de cât, să gătesc, să-mi gestionez banii, să-mi calc rufele, să le spăl, să-mi cos hainele, să-mi întrețin curățenia în casă și aș putea continua să adaug în această listă. Îmi amintesc că făceam concurs cu copii din autogestiune, care făcea ceea mai buna mâncare, prin proiectul “Micii Bucătari” organizat de conducerea căminului, îmi amintesc că fiecare avea același buget pentru o perioadă de-o lună aproximativ 350 lei. Bineînțeles că asistentul social, dar și  asistentul medical veneau în controale inopinante să ne verifice dacă avem curățenie în casă,  mâncarea să nu fie  expirată, sa avem zilnic meniu pe care trebuia făcut de noi, sau să vorbească cu noi să vadă cum ne descurcăm, dar și să ne încurajeze.
            Mulți din copii când eram la auto-gestiune și aveam o sumă modică lunară, pentru a-ne cumpăra alimente și igenico sanitară, acum că dau timpul înapoi și îmi amintesc ce boacane făceam îmi vine să surâd, chiar să râd. În loc sa ne cumpăram de banii primiți, destinați pe o lună de zile pentru  fiecare ce ne trebuia, ne uneam banii cu toți din căsuța de autogestiune.
Stăteam 5 – 6 adolescenți, cumpăram cu o parte din bani,  mâncare și igenico sanitară, iar cu restul baniilor ne organizam ca fiecare să poată să-și cumpere de restul baniilor rămași, telefon mobil, cartela sim – prepaid,  casetofoane mp4 sau cu CD, unii din băieți, își cumpărau laptopuri, sau ne cumpăram haine, țigări, mergeam în discotecă, și multe alte nebunii.
           Credeam că nu își vor da seama cei de la conducerea căminului, dacă acoperim suma întreagă cu bonurile fiscale pe care le luam din curtea Kauflandu-lui sau de la Carrefour și luam bonurile fiscale pe care  le găseam prin căruțele din curte și le dădeam la decont. La careu ( ședințele de grup ) erau funny, deoarece doamna Țimpea – directoarea căminului administrativ, împreună cu cei de la contabilitate și asistentul social, pe fiecare în parte, ne întrebau ce ne-am cumpărat, iar noi povesteam ce așteptau ei de la noi să audă. Normal, că ce vorbeam și le spuneam, așa ceva nu exista pe bonurile fiscale, pe care le dădusem. Tot ceea ce spuneam, era diferit :)))) cu realitatea. Unul din băieți, avea și tampoane pe bon, dar nici nu avea prietenă :)))), măcar să poată să aibă o scuză, dar de unde, altcineva avea o mulțime de kg de carne de porc pe bonul fiscal, altcineva avea haine, ( iar când au venit în control nu au găsit acele haine, menționate în bonul fiscal :))))) , sau când ne uitam la televizor până-n zori de zi, puneam pături în geam să nu își de-a seama gardieni, că ne uitam la televizor, nu pot să nu spun că erau colegii care furau unul de altul mâncare sau alte obiecte, au avut loc și certurile între noi, bătăii, sau diferite momente în căsuțele de autogospodărire; Ne certam între noi, eram doar adolescenți. Îmi amintesc când un alt coleg alerga după altu cu sapa, sau când ne urcam la geam la doamna Țimpea să urle sau să cerem țigării, și făceam mișto că de ce stă cu directorul educativ la cafele, că vrem și noi. 
        A fost interesant, era ceva nou, dar sincer aceea liberate ne-a eliberat că numai depindeam de mamele sociale, și de mătușile sociale, ne simțeam adulți responsabili, eram încântați, încât bucuria de fiecare reușită pe care o puteam dovedi mie și celor din jur era imensă.  Acest program de viață independentă  ne-a ajutat să reușim să zbatem mai mult în viața de zi cu zi, mai ușor. Dar nu era tot ceea ce trebuia să învățăm. Încă nu știam ce ne va aștepta următorii ani de viață, dar unul lucru știam sigur. Că viața ne va duce pe diferite drumuri pe mulți din noi.   
         Pe la 17 ani mulți copii colegii,  plecau sau era transferați în apartamentele căminului pe care le-au închiriat cei din cămin – angajați – pentru noi. Să ne învețe să trăim la bloc, împreună cu oamenii, din societate, și să socializăm, să ne integrăm în comunitate, altfel, mai ușor.

         În acest program nu au fost toți copii implicați din păcate, doarece majoritatea au fost separați, pe drumuri diferite; unii integrați în familie – la părinți, alți lăsați de voia sorți să plece așa cum își doreau ei la aceea vârstă de adolescenți, alții au fost sprijiniți să își continue studiile liceale în Brașov sau în afara Brașovului, alții locuiau din internatele Universitare sau alte cursuri de zi, unde învățau, ca să poată fiecare să ajungă ceva în viață.
          Nu a fost ușor să ne despărțim unul de altul, să numai știm nimic, ce se întâmplă cu unul și altul.
      Nu înțelegeam ce se întâmpla, cu mine, unde voi merge, unde va fi noua mea casă, de ce trebuia sa plec și încotro mă voi îndrepta, la o vârstă atât de fragedă, 17 spre 18 ani. 

Citește mai multe în următorul articol:

         ,,Imaginea persoanelor fără adăpost din gara Brașov m-au înspăimântat, dar în acelși timp, m-au motivat să accept că pot reuși cu un sacrificiu… 3 luni sub cerul liber. Voința, determinarea și educația au contribuit la reușita mea…”

Matteo

Lasă un mesaj

Translate »