• +40 773 787 071
  • contact@rupigabor.ro

Arhivă etichetă Educación

Educația

 

         Am  terminat XIII- a la Colegiul Ecologic Profesor Universitar Doctor Alexandru Ionescu, unde am început să reiau școala din 15 septembrie 2015 unde am terminat
pe 16 iunie 2019 in Pitești Filieră: Teoretică Profil : Uman, Specializare –
Științe Sociale.
      Poate că vă mirați de ce așa târziu am fost încă la școală… Ei bine, la vârsta de 18 ani am abandonat școala, imendiat după ce am părăsit casa de copii. O perioadă de timp, am reușit să merg și la școală, dar și la locul muncă, până când într-o zi am renunțat la școala… Timpul trecea, până când în 2015, am văzut cât de important este. Chiar este un element important în viețile tuturor. Ni se spune de mici că prin școală ajungem acel cineva care dorim să fim.            

      Fără ea nu am reuși să facem câteva din lucrurile de zi cu zi. Si, așa și
este! Pentru a ajunge o persoană importantă, trebuie să te ții de școală și să
te străduiești pentru aceasta.          

        Azi nu pot să spun că imi este foarte ușor să înțeleg, sau că mia fost ușor să țin pasul să merg zilnic la școală, dar am reușit. Anul acesta îmi propun să i-au și bacul imendiat să pot alege facultatea potrivită pentru domeniul în care vreau profesez. Am văzut căpersoanele cu una sau mai multe facultăți terminate își pot găsi mai ușor un loc de muncă și au un
salariu mult mai bun, aici acasă în România.
        Acum, realizez că dacă nu ar fi fost școala, nu am putea ajunge atât de importanți în societatea care ne cultivă mintea și ne perfecționează pentru ca noi, să ajungem acolo unde vrem sa fim.

"Atunci când, în cele din urmă, te întorci în locul unde ai crescut, descoperi că nu îţi lipsea vechea ta casă, ci momentele pe care le aveai, sau pe care ți le doreai în copilăria ta, să ai parte de ele."

 

            O femeie elegantă ne aștepta în fața clasei, ne zâmbea cald, tuturor celor ce trebuia să fim în clasa I.
          Îmi era teamă… erau fețe noi… multă agitație, gălăgie pe holul școlii.         
   Atunci s-a apropiat de mine, mi-a întins mâna… împreună cu dumneaei, mi-am recăpatat încrederea de care aveam nevoie, în pași mărunți, m-a condus , până  în banca de unde  voi avea de învățat cu doamna învățătoare; să citesc, să socotesc, să gândesc, să fiu cine sunt azi. Era o doamnă foarte specială pentru mine. Poate și din cauză, că în centrul de plasament, printre angajații de acolo, ce ne purtau grija, simțeam ce avea doamna învățătoare: pacea interioară, strălucitoare, răbdarea de care aveam nevoie, implicare și felul în care mă motiva zilnic. Era o femeie foarte educată. Nu își permitea să ridice tonul în fața clasei, dar nici altor persoane, nu permitea acest lucru. Niciodată nu avea un limbaj necorespunzător. Diplomația și grațierea ei, a cuvintelor, stilul și rafinamentul de–a merge, era o femeie, o doamnă care știa să se respecte din toate punctele de vedere, ceea ce rar mai vezi astăzi. Îmi amintesc într-o dimineață, că la centrul de plasament ne verificau carnetele de elev, să ne semneze calificativele, iar atunci eu am luat un Suficient. Atunci pe vremea aceea “mama sociala” Veronica, m-a certat crunt, m-a bătut, de m-a învinețit cu prelungitorul, cablul pentru acel calificativ.
         Am plecat desculț la școală, în jurul orei 07:30 dimineața și așteptam la școală plângând pe treptele școlii să vină doamna învățătoare. M-a găsit doamna de serviciu a școlii, m-a luat la ea în camera de curațenie, să stau lângă sobă să mă liniștesc, și să mă încălzesc că eram înghețat de frig.
        Eram tare speriat că nu știam ce se va întâmpla… A venit doamna învățătoare, imediat mi-am șters lacrimile de pe obraz, să nu mă vadă că plâng, eram mic, nu știam de partea cui este. Atunci, prin pacea ei sufletească, s-a apropiat de mine, întrebându-mă ce s-a întâmplat. Când s-a uitat la mine, că eram învinețit tot, de aceea femeie Veronica, a început să tremure,  să plângă, să mă ia  în brațe și să îmi spună că așa ceva nu se va mai întâmpla, să mă liniștească. Și așa a și fost!  Au ajuns directorii căminului, dar și cei de la Protecția Copilului din Brașov, iar doamna învățătoare Moarcăs Lenuța, pe care nu o voi uita, niciodată le-a spus: “Lăsați-l în pace, în ritmul lui, că o să își de-a el drumul încet încet. Nu îl forțați căci altfel, mai târziu, va dezvolta aversitate față de școală, de teme și va fi infinit mai greu să vă  reapropiați de el. Fiecare copil are ritmul lui și eu îl respect, îmi fac datoria să îl ajut și încerc să-i insuflu dragostea de școală, de cunoaștere prin joacă, prin vorbe puternice, care să îi dea încredere. Faceți și dvs. acest lucru și ve-ți vedea cum se vor schimba lucrurile!”   Și mare dreptate a avut!
       M-am pornit mai greu, dar apoi încet încet prin ambiție începeam să recuperez și să învăț, să fiu la concurență cu ceilalți colegi din clasă.  Relația noastră a continuat și mergeam mereu la dumneaei în vizită, acasă de Crăciun, în vară, făceam meditații după orele de școală la ea acasă, mi-a arătat ce înseamnă iubirea de om, ceea ce îmi lipsea. Cred că de la ea am învățat să iert ; prin astfel de oameni am reușit să îmi astup rănile sufletești, inclusiv ceea mai mare:  lipsa unei familii, pentru că ea era “Mama de Suflet”.

   Scriind de “mama socială” Veronica, care trebuia să se dedice pentru mine și pentru ceilalți copi din casuța unde trăiam, doar mă întreb astăzi (săraca ), câte răni sufletești o fi având în sufletul ei? Nimeni nu a ajutat-o să depașească acele răni care erau încă deschise, dar din păcate noi copii am plătit scump pentru asta.

    Cu siguranță nu aș fi reușit fără răbdarea, implicarea, motivarea din

partea doamnei învățătoare. Nimeni nu se naște învățat și e mare lucru să dai peste un dascăl făcut pentru meseria respectivă, născut să pună stiloul în mâna elevului și să facă „om” din acesta. Și doamna mea învățătoare, spre norocul meu, era din acea categorie, în care vocația și experiența pedagogică se îmbinau perfect. Atunci eu mereu am păstrat-o în suflet “Mama de Suflet”

       Fără doamna învățătoare, nu aș fi reușit să citesc, să socotesc, să gândesc, și-a alocat timp, resurse energetice, a dăruit empatie, bunăvoință, răbdare și s-a pliat pe felul meu de a fi, a ascultat ritmul meu. Dacă dumneaei a făcut toate astea strict pentru mine, țînând cont de individualitatea mea, datorită doamnei învățătoare Moarcăs Lenuța, eu sunt cine  sunt astăzi , un om.

      Mulțumesc cu tot respectul pentru tot ceea ce a făcut și modul în care a contribuit în creșterea mea, ambiția pe care a dovedit-o, și dedicarea dumneaei în această meserie.

Translate »